In orice caz, ipoteza denumirii latine a lui Craciun nu justifica originea lui, care putea sa fie anterioara si care, in limba daca, putea sa fi insemnat tot creatio sau ceva asemanator.
Originile si semnificatia lui Mos CraciunMitul arhaic al unui cioban zeu-mos este transfigurat in mitul unui cioban nemilos, care refuza sa primeasca pe fecioara Maria sa nasca in staulul lui. Sotia lui Craciun o primeste intr-ascuns si moseste pe Iisus, fapta pentru care Craciun ii taie mainile iar Fecioara Maria ii lipeste mainile la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism (inca nedefinit la acea data in istoria religiilor).
De bucurie ca nevasta sa a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din cioate de brad in curtea lui si joaca hora cu toate slugile lui. Dupa joc, imparte Fecioarei Maria daruri pastoresti (lapte, cas, urda, smantana pentru ea si copil. De aici transfigurarea lui mos Craciun intr-un sfant care aduce de ziua nasterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau magii in staul Pruncului Mesia. Mos Craciun, persoana mitica anterioara crestinismului primitiv in Dacia, simbolizeaza in versiune mitologica crestina pe cei trei magi.
Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun cu prilejul minunii lipirii mainilor bunei lor stapane Craciuneasa s-au transformat in colinde ce glorifica in mitologia crestina nasterea lui Iisus.
Cercetari comparativ-istorice au fost intreprinse asupra continuturilor si expresiei intre colindele de Craciun si imnurile vedice. Cercetatorul lor a ajuns la concluzia ca in colindele stravechi daco-romane s-au introdus elemente crestine in ultimele trei secole ale erei noastre. Dupa dansul, "cuvintele de substrat din colind dezvaluie straveehimea lor". El se refera la cuvintele din introducere sau din refrenele unor colinde de Craciun : "C-asa-i legea din batrani,/ din batrani, din oameni buni,/ Sa se dea la sant Craciun/ un colac si-un vinat bun ... ".
In epoca daco-romana, peste cultul solstitiului de iarna al lui Craciun, personaj mitic dac, s-au suprapus si datini latine referitoare la Soles invictus si Saturnalii in care coniferele jucau un rol primordial, ca la romani.
Intre cultul stramosilor si mosilor ca divinitati domestice ale caminului si spitelor de neam si cultul soarelui exista o corelatie mitica straveche, care in forme evoluate s-a mentinut pana in pragul secolului al XlX-lea.
Traditia bradului de Craciun
Bradul a patruns in traditia sarbatirilor de iarna incepand din sec. al VIII-lea, pe filiera germanica. Simbolistica bradului este pusa in legatura cu minunea Sfantului Bonifaciu sau Bonifatie. In contextul istoric al raspandirii paganismului la popoarele germanice, sf. Bonifatie este trimis de catre un alt episcop din Apus, Sf. Grigorie al II-lea, sa propovaduiasca credinta si sa crestineze aceste neamuri care se inchinau la idoli. In acea vreme exista la germanici un stejar secular, considerat zeul tunetului si al fulgerului. Sfantul Bonifatie s-a apropiat de acest stejar si atunci, un fulger ivit ca prin minune a despicat copacul in patru, care s-a prabusit la piciorele sfantului in forma de cruce. Din lemnul lui, sfantul a facut o biserica in cinstea Sf. Ap. Petru.
De la acea data, bradul-copacul pururi verde, a devenit un simbol al vietii, dar si un simbol al distrugerii paganismului.