Craciunul in traditia crestina

Sarbatoarea Craciunului este una dintre cele mai mari sarbatori crestine, reprezentand Nasterea dupa trup a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nascut din Fecioara Maria, prin pogorarea Duhului Sfant. Cum a ajun ca aceasta zi de mare sarbatoare sa intre in traditie cu denumirea de Craciun au incercat mai multi etnografi sa analizeze. Dupa Ovid Densusianu, Alex Graur si Alex. Rosetti, apelativul Craciun deriva din creatio, care in latina inseamna nastere : nasterea naturii, transfigurata mai apoi in nasterea lui Craciun sau din incarnationis incarnare - deci renastere : renasterea naturii prin incarnarea lui Craciun.

In orice caz, ipoteza denumirii latine a lui Craciun nu justifica originea lui, care putea sa fie anterioara si care, in limba daca, putea sa fi insemnat tot creatio sau ceva asemanator.

Originile si semnificatia lui Mos Craciun

Mitul arhaic al unui cioban zeu-mos este transfigurat in mitul unui cioban nemilos, care refuza sa primeasca pe fecioara Maria sa nasca in staulul lui. Sotia lui Craciun o primeste intr-ascuns si moseste pe Iisus, fapta pentru care Craciun ii taie mainile iar Fecioara Maria ii lipeste mainile la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism (inca nedefinit la acea data in istoria religiilor).

De bucurie ca nevasta sa a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din cioate de brad in curtea lui si joaca hora cu toate slugile lui. Dupa joc, imparte Fecioarei Maria daruri pastoresti (lapte, cas, urda, smantana pentru ea si copil. De aici transfigurarea lui mos Craciun intr-un sfant care aduce de ziua nasterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau magii in staul Pruncului Mesia. Mos Craciun, persoana mitica anterioara crestinismului primitiv in Dacia, simbolizeaza in versiune mitologica crestina pe cei trei magi.

Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun cu prilejul minunii lipirii mainilor bunei lor stapane Craciuneasa s-au transformat in colinde ce glorifica in mitologia crestina nasterea lui Iisus.

Cercetari comparativ-istorice au fost intreprinse asupra continuturilor si expresiei intre colindele de Craciun si imnurile vedice. Cercetatorul lor a ajuns la concluzia ca in colindele stravechi daco-romane s-au introdus elemente crestine in ultimele trei secole ale erei noastre. Dupa dansul, "cuvintele de substrat din colind dezvaluie straveehimea lor". El se refera la cuvintele din introducere sau din refrenele unor colinde de Craciun : "C-asa-i legea din batrani,/ din batrani, din oameni buni,/ Sa se dea la sant Craciun/ un colac si-un vinat bun ... ".

In epoca daco-romana, peste cultul solstitiului de iarna al lui Craciun, personaj mitic dac, s-au suprapus si datini latine referitoare la Soles invictus si Saturnalii in care coniferele jucau un rol primordial, ca la romani.

Intre cultul stramosilor si mosilor ca divinitati domestice ale caminului si spitelor de neam si cultul soarelui exista o corelatie mitica straveche, care in forme evoluate s-a mentinut pana in pragul secolului al XlX-lea.

Traditia bradului de Craciun

Bradul a patruns in traditia sarbatirilor de iarna incepand din sec. al VIII-lea, pe filiera germanica. Simbolistica bradului este pusa in legatura cu minunea Sfantului Bonifaciu sau Bonifatie. In contextul istoric al raspandirii paganismului la popoarele germanice, sf. Bonifatie este trimis de catre un alt episcop din Apus, Sf. Grigorie al II-lea, sa propovaduiasca credinta si sa crestineze aceste neamuri care se inchinau la idoli. In acea vreme exista la germanici un stejar secular, considerat zeul tunetului si al fulgerului. Sfantul Bonifatie s-a apropiat de acest stejar si atunci, un fulger ivit ca prin minune a despicat copacul in patru, care s-a prabusit la piciorele sfantului in forma de cruce. Din lemnul lui, sfantul a facut o biserica in cinstea Sf. Ap. Petru.

De la acea data, bradul-copacul pururi verde, a devenit un simbol al vietii, dar si un simbol al distrugerii paganismului.

Stropi de intelepciune

"Veti cunoaste Adevarul, iar Adevarul va va face liberi".

"Asa cum sufletul fara trup nu se poate numi om, tot astfel si dragostea pentru Dumnezeu, daca nu are ca roada dragostea pentru aproapele, nu este dragoste. La fel si dragostea pentru aproapele nu se numeste dragoste, daca nu are si dragostea pentru Dumnezeu."

"Nu-ti intinde mainile tale la Cer, ci la mainile saracilor. Astfel vei apuca varful Cerului."

"Atata vreme cat te afli in fericire si esti bogat, ajuta pe cel care sufera.Nu astepta sa suferi si tu ca sa inveti cat de mare rau este neomenia si cat de mare bunatate este milostivirea fata de cei aflati in nevoie."

"Dragostea este mai dulce decat mierea si laptele si aduce dulceata nu numai in gura, ci pricinuieste desfatare si in adancul inimii. Dragostea care nu incape in lume este cu putinta sa se salasluiasca intr-o inima smerita."

"Pricinile tuturor relelor sunt pacatele. Din pricina pacatelor vin intristarile, tulburarile, razboaiele, bolile si toate patimile greu de vindecat care ne necinstesc."

"Nu este bogat cel care stapaneste multe, ci acela care nu are nevoie de nimic. Caci care este folosul celui care stapaneste intreaga lume, dar traieste in mai multa mahnire decat cel care nu are nimic? Asezarea launtrica este cea care ii face pe oameni bogati sau saraci, iar nu posedarea banilor sau lipsa lor."

"Pe el care traieste in virtute toti il respecta si il cinstesc, chiar daca este cel mai sarac decat toti. Precum si pe cel viclean il evita si il urasc toti, chiar de ar avea bogatii nenumarate."

"Sa nu doresti slava desarta, deoarece este mai bine sa fii cineva, decat sa crezi ca esti. Daca insa esti nesatios, sa nu urmaresti slava omeneasca, caci cu ce se foloseste maimuta atunci cand aude ca este numita leu?"

"Acolo unde exista multa armonie, se aduna toate bunatatile. Acolo este pace, acolo e dragoste, e desfatarea duhovniceasca. Acolo nu exista razboi, cearta si neintelegere, ci toate acestea se departeaza deoarece armonia , care este radacina bunatatilor, le risipeste pe toate acestea."

Despre rostul cuvintelor

Dragi colegi, intrucat jurnalistul are ca "materie prima"a profesiei sale cuvintele, as vrea sa va impartasesc cateva ganduri despre responsabilitatea care ne revine tuturor, si mai cu seama noua, jurnalistilor, care vom trai din roadele cultivarii propriilor cuvinte. Un mic eseu-adica incercare-despre rostul pe care cred ca ar trebui sa il aiba cuvintele.

"La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul"(Sf. Ev. Ioan, I.1), Cuvantul fiind, nu doar un concept, ci o Entitate, o Fiinta, o Persoana. Fiinta si Persoana Absoluta. Fiul Tatalui. Prin Cuvant, Dumnezeu-Tatal a creeat lumea. Asadar, cuvantul, dintru inceput, a avut un sens creator. Cuvantul este o forta, datatoare de viata. Am putea spune ca e unul din principiile primordiale care au stat la baza nasterii universului. E chiar Principiul creator prin excelenta, existent inca dinainte de a fi create celelalte elemente care au facut posibila viata - apa , aerul, pamantul, focul.
Cuvantul e, asadar, ca o mama. El da nastere - la grai, la dragoste, la impacare, la iertare, dar si la neintelegere, la cearta si, cel mai tragic, la ura. Deci, poate aduce viata, dar si moarte. Iar acest din urma sens, nu ii este propriu cuvantului. Nu ar trebui sa existe. Omul ar fi trebuit sa cultive doar acele cuvinte de bine, care sa exprime frumosul, dragostea, armonia dintre oameni. Astfel, omul si-ar fi pastrat chipul dintru inceput, ar fi dat dovada ca este cuvant derivat din Cuvantul lui Dumnezeu, ca face parte din familia lexicala a Sfintei Treimi. Atunci, comunicarea dintre semeni si-ar fi pastrat sensul de provenienta -acela de cuminecare. De impartasire cu Dumnezeu - Parintele si cu aproapele, cu fratii nascuti din aceeasi esenta. Si asa, cultivand cuvantul de bine, omul ar trebui sa ajunga la partasie cu sine, cu cei de langa sine, cu intreg Universul si s-ar intoarce, ca un raspuns, in sanul Tatalui din care a luat fiinta.

lansare de carte

O noua aparitie editoriala a fost lansata, saptamana trecuta, la editura Vasiliada. Volumul "Faramituri duhovnicesti", semnat de parintele Protos. Arsenie Muscalu, cuprinde o serie de conferinte organizate de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania si predici rostite in Catedrala Patriarhala . Cartea se prezinta ca o culegere de sfaturi si indrumari duhovnicesti, oferite tuturor celor ce cauta cararea spre Imparatie. Tematica dezbate subiecte legate de formarea si indrumarea duhovniceasca, de judecarea aproapelui, despre post, smerenie, despre viata in biserica. Conferintele cuprind o expunere a unei teme duhovnicesti, urmata de o serie de intrebari si raspunsuri adresate de catre cei prezenti, care vor sa-si lamureasca anumite probleme sufletesti, intrebari de natura duhovniceasca.
Un subiect de interes general, pe care il dezbate parintele Arsenie intr-una din conferinte este cel legat de diversele curente filosofice care proclama autonomia gandirii, individualismul la rang de filosofie. In acest context al relativizarii tuturor lucrurilor, al indoielilor legate de originile vietii, parintele spune:
"Ce se intampla cu sufletul unui tanar care in prospetimea lui este insetat de adevar, de absolut, de frumusete? Din pacate, daca a fost amagit sa subscrie la crezul nihilismului, daca s-a strecurat in sufletul lui aceasta otrava, el va incepe sa alunece pe panta razvratirii, a blazarii, a nepasarii, a dementei, manifestata printr-un trio ucigator de suflet: sex, droguri, violenta- sfarsind in deznadejdea cea mai de pe urma si, de multe ori, in sinucidere.
De ce anume cred eu ca ar avea nevoie mai mult tinerii de astazi? De un strop de dragoste adevarata. Dar si aici apar confuzii, si aici este confuzia multor amagiri, care nasc dupa aceea dezamagiri si lasa sufletele ranite si pustiite. Multe lucruri inteleg oamenii sub numele de dragoste, dar eu cred ca una singura este dragostea adevarata: dragostea lui Hristos, dragostea cu care a iubit Hristos si dragostea aceea care il are pe El ca temei al ei- numai aceasta este nemuritoare, este desavarsita, este de nezdruncinat,atotcurata, infinita, in stare sa sature satea fara de masura, setea infinita de dragoste a sufletului unui tanar".
O carte de suflet, care aduce un strop de mangaiere, de lumina, de nadejde intr-o lume a incertitudinii, a intrebarilor existentiale , a materialismului lipsit de tinta finala. O carte care-ti deschide perspectiva vesniciei, a luminii, a bucuriei de A Trai.